Cadrul natural

Vale montană în totalitate, Valea Lotrului este situată în inima Carpaţilor Meridionali, grupa Parâng. Pe cei 80 km lungime ai râului, care îşi adună apele de pe o suprafaţă de peste 1000 km², valea drenează nordul Masivului Parâng, sudul Munţilor Lotrului, nordul Munţilor Căpăţânii şi Munţii Latoriţei (în totalitate), ceea ce face ca în regim natural râul să ajungă la un debit mediu multianual de 20 m³/s. Cel mai înalt punct din bazinul hidrografic se regăseşte la 2365 m (vârful Setea Mare), iar la confluenţa cu Oltul ajunge la altitudinea de circa 300 m.

Munții Căpățânii

Zănoaga Mare

Geologia

Valea Lotrului se află într-o zonă alcătuită în principal din roci metamorfice şi secundar roci intrusive şi sedimentare. Întreaga entitate hidrogeomorfologică se suprapune peste mai multe unităţi structurale: Pânza Getică, Domeniul Danubian, Unităţile Supragetice, Depresiunile intramontane (Brezoi-Titești şi Vidra) şi Depresiunea Getică.

Pânza Getică ocupă cea mai mare suprafață din bazinul hidrografic. Litologic sunt incluse aici roci cunoscute generic sub numele de șisturi cristaline. O caracteristică a acestei unități este dată și de prezența a numeroase corpuri de pegmatite, cel mai mare și mai cunoscut fiind corpul de la Cataracte, exploatat până nu demult pentru feldspat și muscovit (mica albă).
Domeniul Danubian se extinde în bazinele superioare ale Lotrului și Latoriței. Unitatea este caracterizată prin prezența rocilor slab metamorfozate, a corpurilor de roci granitice și granitoide, precum și a calcarelor cristaline (suportul pentru dezvoltarea reliefului carstic din Valea Găuri, Muntele Târnovu, Pietrele Albe etc.).
Unitățile Supragetice se extind numai la est de Valea lui Stan, respectiv în Masivul Narățu. Caracteristica acestei unități este dată de litologia constituită din gnaise oculare - gnaise de Cozia. Această unitate se continuă și dincolo de Olt, spre est, în Masivul Cozia.
Cuvertura sedimentară a Pânzei Getice. În Valea lui Stan au fost identificate și cartate depozite reprezentate prin conglomerate roșii-violacee și calcare cenușii, de vârstă triasică. Din punct de vedere tectonic, acestea se interpun între Pânza Getică (situată în baza lor) și Unitățile Supragetice (situate deasupra lor).
Bazinul Brezoi-Titești ocupă un areal restrâns, atât pe dreapta, cât și pe stânga Lotrului, în aval de Valea lui Stan. Formațiunile sedimentare care intră în alcătuirea lui în această parte, au vârsta cretacică. Au fost separate două formațiuni, ținându-se cont de caracteristicile litologice: Formațiunea de Vasilatu (Coniacian-Campanian inferior) alcătuită în principal din marne nisipoase și Formațiunea de Brezoi (Campanian-Maastrichtian) constituită din brecii, conglomerate și gresii (Szász, 1976). Pe acest suport litologic s-a dezvoltat relieful spectaculos de la nord de Brezoi (văile Doabrei, Glodului și Bețelului). Aceste depozite se pot urmări și în bazinul superior al Văii lui Stan.
Bazinul Vidra ocupă în principiu tot spațiul care în prezent este acoperit de apele lacului de acumulare Vidra. Depozitele sedimentare au fost descoperite cu ocazia studiilor geologice efectuate pentru amenajarea hidrotehnică. Litologic, în componența ei intră argile, gresii, microconglomerate, dar și intercalații cărbunoase (Ilie și Rotaru, 1964). Vârsta acestor depozite a fost atribuită badenianului.

Spectaculoasă este desfăşurarea Faliei Coziei (Brezoiului), care trece pe la poalele nordice ale Masivului Cozia şi se continuă spre Gruiul Vulturesei până dincolo de Mălaia, unde ea se observă cu dificultate. Aceasta are o lungime de circa 80 km şi o denivelare apreciată la circa 1000 m. Prezența ei a generat în mare măsură dezvoltarea abruptului nordic al Munților Căpățânii.
Click aici pentru vizualizare harta geologică.

Marne nisipoase (Formațiunea de Vasilatu)

Conglomerate (Formațiunea de Brezoi)

Relieful

Relieful se caracterizează prin varietate, impusă de condiţiile litologice, structurale şi tectonice. Deşi în general relieful pare destul de monoton, acesta apare zvelt şi spectaculos mai ales în ariile glaciare şi carstice.
Relieful glaciar este dezvoltat la obârşia râurilor Lotru şi Latoriţa, cât şi la obârşia unor afluenţi mai mici cum sunt Steaja și Balindru (Ancuța, 2005). Relieful glaciar este cel mai spectaculos din tot bazinul hidrografic. Muchiile înguste (crestele sau custurile aşa cum mai sunt denumite), vârfurile ascuţite, circurile glaciare, trenele de grohotiş, morenele, ghețarii de pietre, fac din acesta un peisaj minunat, ferit în mare parte de activitatea umană. Este inclus aici sectorul situat în amonte de Obârşia Lotrului, unde gheţarii pleistoceni au sculptat numeroase circuri glaciare: Gâlcescu, Iezeru, Zănoaga Mare, Găuri, care în prezent catonează numeroase ochiuri de apă.
Masa de gheaţă care deborda din aceste circuri se unea şi dădea naştere la gheţarul din lungul Văii Lotrului, care în cel mai probabil caz avea circa 6-7 km, fruntea lui situându-se undeva între Muntele Ştefanu şi pârâul Groapa Seacă (de Martonne, 1906).
În terminologia românească circurile glaciare poartă numele de ,,căldări”, iar în cazul în care au forme alungite (ovale) acestea se numesc ,,zănoage”. Unele dintre aceste căldări (zănoage) sunt etajate pe 2 sau 3 niveluri, cea mai caracteristică fiind Căldarea Gâlcescu etalată pe 3 trepte: Păsări, Pencu-Vidal şi Gâlcescu. Ele sunt despărţite în mare parte de creste ascuţite şi stâncoase, aşa cum este Coasta Gâlcescu (care desparte Căldare Gâlcescu de Zănoaga Iezerului), Coasta Păsări (între Gâlcescu şi Zănoaga), Coasta Pietroasă (între Zănoaga şi Găuri) etc.
Relieful carstic se dezvoltă punctual în circul Găuri, circul Cărbunele, sectorul Fratoşteanu-Pietrile, Muntele Târnovu, Valea Rudăreasa. Nu la fel de spectaculos ca în marile arii calcaroase de la noi din ţară, acesta încântă totuşi privirile turiştilor. Dimensiunea redusă a formelor de disoluţie este pusă pe seama calcarelor cu cristalinitate ridicată, procesul având loc extrem de încet.
Dintre formele endocarstice sunt cunoscute şi cartate peşterile din circul Găuri (Peştera Mare de la Găuri, Peştera Mică, Peştera de la Poliţi), Peştera Laptelui (versantul drept al Văii Rudăreasa, bazinul Latoriţei). Cităm de asemenea peşterile din Muntele Târnovu, precum şi altele de dimensiuni reduse situate în bazinul văii Rudăreasa. Alături de acestea se regăsesc avenurile (puţurile verticale), aşa cum este Gaura Zmeului din Găuri, avenul de lângă vârful Mogoşu (Munţii Latoriţei) sau cele din Târnovu.
Exocarstul (carstul de suprafaţă) se impune în relief prin versanţi abrupţi, adesea verticali, presăraţi cu jgheaburi, vârfuri ascuţite, numeroase doline (cea mai mare fiind Gaura Fusului din circul Găuri), lapiezuri etc. Foarte multe doline se găsesc în Șaua Pietrile și la izvoarele Turcinului Mic.
Relieful dezvoltat pe conglomerate se regăsește numai la nord de oraşul Brezoi, fiind relativ unic la noi în ţară, aici fiind prezente forme de relief ce pot fi asemuite cu unele animale (reprezentări zoomorfe), cele mai cunoscute fiind Melcii Doabrei (Carapacele Doabrei), nişte forme rotunde, greoaie, sculptate de către acţiunea apei şi vântului (eolizaţie). Tot aici se întâlnesc numeroase alveole, săpate în pereţi verticali, ce poartă numele de tafoni, întâlniţi în punctele Piatra cu Găuri (atât pe Valea Glodului, cât şi pe Valea Doabrei). O mare parte din acest areal a fost înclus în rezervaţia naturală Pădurea Călineşti-Brezoi şi Parcul Naţional Cozia, odată cu adoptarea Legii nr. 5/2000, secţiunea a III - a.

Căldarea și lacul Gâlcescu

La Poliți (Valea Găuri)

Curgeri parietale - vedere spre tavanul galeriei (Peștera Laptelui)

Apele

Râul Lotru dispune de o reţea densă de afluenţi, cu regim de alimentare mixt, regim care a fost profund modificat de către construcţiile hidrotehnice. Alături de acestea se regăsesc numeroase lacuri naturale şi artificiale.
Dintre cei mai importanţi şi mai cunoscuţi afluenţi, cităm:
- afluenţi de dreapata: Ştefanul, Puru, Izvorul Purului, Vidruţa, Mănăileasa, Latoriţa (cel mai mare afluent al Lotrului), Mălaia, Bucureasa, Valea Satului, Grotului, Şasa, Valea lui Stan, Vultureasa, Valea Satului, Dăneasa, Şindrila;
- afluenţi de stânga: Găuri, Groapa Seacă, Pravăţu, Groapa Stejii, Haneşu, Balindru, Dobrunu, Voineşiţa, Rudarilor, Reaua, Teiului, Runcului, Păscoaia, Vasilatu, Doabra.
În ceea ce priveşte regimul anual al debitului lichid, se constată că cele mai mari debite (peste 20 m³/s) înregistrate la staţia hidrometrică Valea lui Stan se încadrează în intervalul martie-iulie, atunci când are loc topirea stratului de zăpadă, care se suprapune însă cu lunile cele mai ploioase (mai-iulie).
Situaţia s-a schimbat dramatic însă după amenajarea hidroenergetică a râului Lotru şi a afluenţilor săi, motiv pentru care debitul la staţia hidrometrică Valea lui Stan, a scăzut de la 20 m³ (în 1980), la circa 2 m³ (după anul 1981, când s-a construit barajul Brădişor).
În decursul ultimelor 5 decenii (de când se fac măsurători hidrologice pe râul Lotru), au avut loc numeroase inundaţii care au provocat pagube materiale, cele mai importante fiind cele din 1964, 1970, 1972, 1975, 1984, 1991, 1999, 2005, 2007 și 2014.
Lacurile
În bazinul superior al Lotrului şi Latoriţei sunt cantonate numeroase lacuri de origine glaciară, glacio-nivală sau nivală, la care se adaugă cele artificiale (de acumulare, construite în scop hidroenergetic).
Lacurile glaciare: Gâlcescu, Pencu, Vidal, Păsări, Zănoaga Mare, Găuri, Iezerul (bazinul superior al Lotrului); Muntinu, Iezerul Latoriţei, Violeta, Cioara şi Galbenu (bazinul hidrografic Latoriţa). Lacul Gâlcescu, de altfel şi cel mai mare dintre acestea (3 ha suprafaţă şi peste 9 m adâncime), este cel mai cunoscut lac de origine glaciară din grupa Parâng.
Lacurile de acumulare: Vidra, Balindru, Mălaia şi Brădişor (pe râul Lotru), Galbenu şi Petrimanu (pe Latoriţa) şi Jidoaia (pe Jidoaia, afluent al Voineșiței). Suprafaţa totală a lacurilor de acumulare este de circa 14,65 km², ceea ce reprezintă 1,43% din totalul bazinului hidrografic (Ilinca, 2007).

Lacul Vidra

Clima

Prin poziţia pe care o ocupă în cadrul Carpaţilor Meridionali, Valea Lotrului se caracterizează printr-un climat montan, diferenţiat pe etaje de altitudine. Astfel, dacă în bazinul inferior climatul este mai blând, cu temperaturi de 7-8° C şi precipitaţii medii anuale de circa 800 mm, acestea ajung la 2000 m altitudine la 0°C şi cantităţi ale precipitaţiile ce pot depăşi 1200 mm.
Cea mai călduroasă lună din an este luna iulie (18,3°C la Voineasa, 12,2°C la Obârşia Lotrului şi 12°C la Parâng), iar cea mai friguroasă luna ianuarie (-3,6°C la Voineasa, -6,5°C la Obârşia Lotrului şi Parâng). Zilele cu îngheţ variază între 120-150 la staţia meteorologică Voineasa şi 160-210 la staţia meteorologică Obârşia Lotrului, în timp ce numărul de zile cu ninsoare se încadrează în ecartul 13-39, respectiv 30-67.
Stratul de zăpadă se menţine din luna noiembrie până în luna aprilie (Voineasa) şi pe o perioadă mai îndelungată (octombrie-mai) la peste 1500 m altitudine, cel mai gros strat de zăpadă înregistrându-se în luna februarie (17,6 cm la Voineasa și 51,5 cm la staţia Parâng). Aceste caracteristici fac ca bazinul superior să fie pretabil la amenajarea unor pârtii de schi, lucru care nu a fost pus în practică până în anul 2012.

Ariile protejate

Ariile protejate sunt prezentate pe larg într-o altă secțiune a site-ului.

Bibliografie

Badea L., Rusenescu C. (1970) Judeţul Vâlcea. Editura Academiei R.S.R., Bucureşti.
Iancu S. (1970) Masivul Parâng. Studiu de geomorfologie. Teză de doctorat, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca.
Ilinca V. (2010) Valea Lotrului - studiu de geomorfologie aplicată. Teză de doctorat, 217 p., Universitatea din București.
Ploaie G. (1983) Valea Lotrului. Editura Sport-Turism, Bucureşti.
Szász L. (1976) Biostratigrafia și paleontologia cretacicului superior din bazinul Brezoi (Carpații Meridionali). D.S. LXII, 189-220, Institutul Geologic, București.