4 - Muntele Ștefanu - Valea Măceșului ("Drumul Strategic")
|
Este un traseu de culme care face legătura dintre Transalpina (zona muntelui Ștefanu) și DN 7A în zona localității Valea Măceșului și are o lungime de 45 km. În cea mai mare parte drumul arată destul de bine, fiind accesibil pentru turiștii pasionați de plimbările cu bicicleta. Pentru cei cu experiență mai mică este de preferat ca traseul să se facă dinspre Muntele Ștefanu (1920 m altitudine) către Valea Măceșului (520 m altitudine). Drumul de culme, cunoscut de localnici sub numele de Drumul Strategic (pentru că a fost construit cu puțin timp înainte ca România să intre în Primul Război Mondial), pornește de pe Muntele Ștefanu (1920 m) chiar de la intersecția cu Transalpina (DN 67C), coborând ușor pe o lungime de 0,75 km până în Șaua Ștefanu (1875 m). De aici se orientează spre est și continuă pe versantul sudic al Munților Latoriței (foto 1), pe la sud de munții Bora și Miru (foto 2), străbate Culmea Zănoguța, după care ocolește pe la sud Vârful Puru (2049 m), unde ajunge la altitudinea de aproximativ 1950 m. De aici începe din nou să coboare în serpentine, până în Șaua Pietrile (1770 m). De aici și până la nord de Vârful Fratoșteanu urmează probabil cel mai spectaculos sector, care trece pe lângă numeroase vârfuri și culmi calcaroase, a căror culoare albă contrastează puternic cu verdele pajiștilor subalpine de deasupra limitei superioare a pădurii de conifere. Trece pe lângă Vârful Pietrile (1881 m), Culmea Boarneșu (1922 m) și Mogoșu (1960 m) - foto 3, toate modelate în calcare cristaline, de culoare albă. Înainte de a urca spre Mogoșu, se poate face o pauză pentru vizitarea unui sit natural impresionant - Poarta Soarelui (coordonate: 45° 24' 09,68" N, 23° 47' 10,31" S). De la drumul de culme și până la acest portal sunt mai puțin de 300 m de mers (în linie dreaptă), dar circa 100 m diferență de nivel.
După această scurtă vizită traseul continuă spre est și ajunge în platoul situat în apropierea Vârfului Fratoșteanu (2053 m), unde atinge altitudinea maximă - 1995 m. Ocolește pe la nord vârful Fratoșteanu, străbate izvoarele Noptesei și continuă coborârea în serpentine. La un moment dat ajungem la o intersecție, dar ținem drumul principal (care face o curbă la stânga). Drumul care ne vine din dreapta se duce în micul circ glaciar de pe versantul estic al vârfului Fratoșteanu, în care este cantonat un lac glaciar - Lacul Negru, de dimensiuni modeste (circa 40 x 15 m la nivelul maxim). Traseul continuă coborârea și ajunge la 1570 m la Cabana Planul Poienii. De aici drumul se desfășoară aproape numai prin pădure, trecând pe la sud de Muntele Ștevia. Imediat se ajunge la Troița Ștevia, unde există un izvor amenajat, care are un debit ridicat. Urmează apoi un sector cu câteva serpentine, traseul continuând pe la nord de Pietrele Albe (foto 4). După acest munte din urmă un sector prin fânețele de culme înșirate pe Bolțur (1142 m) - foto 5, Chica Lupului (1123 m) și Cireșul (1161 m) - foto 6. Toată această zonă este presărată cu numeroase locuințe temporare, pe care locuitorii le folosesc în special vara. De la altitudinea de 1050 și până jos în Valea Lotrului (520 m) drumul are cele mai multe serpentine de pe toată lungimea lui. Odată ajunși pe fundul Văii Lotrului, ne putem orienta către stânga (Voineasa) sau către dreapta (Mălaia și Brezoi).
Caracteristici:
Lungime (pe sens): 44,7 km
Diferență de nivel: 1475 m (altitudinea maximă = 1995 m la nord-vest de vârful Fratoșteanu)
Suprafața de rulare: drum pietruit
Surse de apă potabilă: izvoare și pâraie.

* Faceţi click pe săgeţile din colţul stânga-sus pentru a vizualiza legenda hărţii
** Interogaţi obiectele spaţiale reprezentate pe hartă printr-un singur click